Numar carti 0 | Total 0.00 RON  
home | contact | despre noi | vezi comanda
Colectii
Periodice
In curs de aparitie




Home Legi comentate LEGEA Sindicatelor

LEGEA Sindicatelor

Autor: Marian Foca

 LEGEA Sindicatelor

Prezenta lucrare constituie o concretizare a preocupărilor, studiilor şi cercetărilor unui drept fundamental de natură socială, respectiv libertatea de asociere în sindicate.
Cercetarea juridică a subiectului cunoaşte două abordări:
Profesorul Ioan Muraru, în lucrarea sa „Drept constituţional şi instituţii politice”, publicată în anul 1993, la Editura Proarcadia din Bucureşti, circumscrie dreptul de asociere în categoria drepturilor fundamentale cu conotaţie social-politică. Această calificare a dreptului de asociere şi afiliere într-o categorie vastă ce implică şi latura politică a realităţilor vieţii sociale, duce tocmai la minimalizarea caracterului socio-economic al dreptului şi implică o analiză apreciem prea generală a fenomenului studiat.
Pe de altă parte, reputatul savant român Ion Traian Ştefănescu, în lucrarea sa „Dreptul Muncii – curs universitar” apărută la Editura Lumina Lex din Bucureşti în anul 2000, înscrie problematica libertăţii persoanei de a constitui şi de a se afilia la sindicate între „principiile” raporturilor juridice conexe individuale sau colective dreptului muncii. Acestei calificări i-am adăuga şi acele elemente de legătură cu primordialitatea dreptului constituţional asupra celorlalte norme de drept, cu necesitatea analizei pluridisciplinare a acestor drepturi fundamentale, dar fără a minimaliza caracterul suprem al principiilor constituţionale.
Rezultă că analiza legislaţiei sindicatelor este necesar a fi efectuată prin prisma celor două mari ramuri de drept ce asigură exercitarea efectivă şi în condiţii de utilitate a dreptului de asociere în forma organizată a sindicatelor.
În cuprinsul lucrării am încercat să sistematizez atât noţiunile teoretice cât şi mai ales aspectele jurisprudenţiale, rezultatul constituind un util şi de ce nu necesar instrument de lucru al partenerilor sociali, liderilor de sindicat, juriştilor şi studenţilor dar şi oricăror persoane interesate de acest subiect.
Nutresc speranţa că această primă manifestare a studiului acestei legi şi a aspectelor practice dezvoltate de punerea sa în aplicare să constituie o primă etapă a cercetărilor proprii şi un imbold sau un punct de plecare pentru studiul altor teoreticieni sau practicieni, diversitatea şi eventual susţinerea tezelor proprii fiind fără îndoială în slujba unei mai bune înţelegeri şi percepţii a aspectelor legate de libera asociere în sindicate.
Ţin să mulţumesc şi pe această cale, tuturor acelora care m-au sprijinit şi susţinut în demersul ştiinţific întreprins, celor ce obiectiv şi constructiv mi-au semnalat aspecte care au contribuit la o armonizare a percepţiei proprii cu realităţi ştiinţifice diversificate şi uneori puse sub semnul polemicii.


Pret intreg: RON 20.00

Pret redus: RON 18.00     Adauga  LEGEA Sindicatelor in cosul de cumparaturi

Cuprinsul pentru  LEGEA Sindicatelor
Bibliografie pentru  LEGEA Sindicatelor
Rasfoieste cartea  LEGEA Sindicatelor